Moara cu Noroc
De Ioan Slavici
(1881 în volumul Nuvele din popor)
Nuvelă realist-psihologică, aparținând perioadei Marilor Clasici
Ioan Slavici, reprezentant de scenă al perioadei Marilor Clasici, s-a individualizat în literatura noastră prin viziunea moralizatoare. Aceasta a fost abordată în majoritatea creațiilor sale epice. Autorul poate fi considerat un deschizător de drumuri în ceea ce privește nuvela psihologică. O capodoperă a acestui tip de proză este nuvela Moara cu noroc. În cadrul acesteia, autorul a tratat, într-o viziune moralizatoare, tema consecințelor nefaste pe care le are setea de înavuțire asupra individului.
Nuvela este o specie literară aparținând genului epic, în proză, cu o acțiune bine concentrată. Este structurată pe un singur fir narativ, cu un număr relativ redus de personaje. Atenția este concentrată asupra construcției personajului principal (spre deosebire de povestire, în care accentul este pus asupra acțiunii în sine). Nuvela este scrisă din perspectiva unui narator obiectiv și omniscient.
Temele nuvelei:
- Ca nuvelă socială → tema o constituie consecințele nefaste pe care le are setea de înavuțire asupra individului. Această idee este reliefată prin intermediul dramei cârciumarului Ghiță.
- Ca nuvelă psihologică → tema o constituie dezintegrarea eului sub presiunea unei forțe devastatoare. Ghiță trăiește un proces de alteritate odată ce intră în contact cu Lică Sămădăul. Acesta exercită asupra lui o influență malefică.
- Ca nuvelă cu conținut tragic → tema poate fi considerată destinul, un destin impecabil.
Structura nuvelei:
Nuvela are o structură circulară, începând și încheindu-se cu vorbele bătrânei, care au un caracter moralizator.
- Capitolul I – prolog
- Capitolul al II-lea – expozițiunea
- Capitolul al III-lea – intriga
- Capitolele IV – XIV – desfășurarea acțiunii
- Capitolul al XV-lea – punctul culminant
- Capitolul al XVI-lea – deznodământul
- Capitolul al XVII-lea – epilog
Prolog
Nuvela se deschide cu o secvență a dialogului dintre Ghiță și soacra sa (secvența are valoare de prolog). Scena cuprinde un dialog între generații, de aici rezultând un conflict al generațiilor. Ghiță are vocația riscului, el dorește mutarea, mai binele, câștigul. În contrast, bătrâna are o atitudine conservatoare, îndemnând pe tineri să fie mulțumiți cu liniștea colibei.
Bătrâna este un personaj alter ego (prin intermediul acestuia, Slavici își prezintă în nuvelă propria concepție asupra vieții). Din vorbele bătrânei reiese valorificarea de către Slavici ale unor precepte ale filosofiei confucianiste. Conform acestei filosofii, valorile fundamentale erau considerate binele, adevărul, frumosul, respectarea sinelui și a celorlalți, moralitatea și echilibrul interior. În concepția lui Slavici, îndepărtarea de la aceste principii avea drept consecință prăbușirea morală iremediabilă a individului.
Privită din acest punct de vedere, nuvela lui Slavici are o construcție tezistă. Teza morală dezvoltată este goana după înavuțire, care are consecințe nefaste.
În acest prolog al nuvelei este dezvoltată și o anumită parte a intrigii (dorința de afirmare socială pe care o manifestă Ghiță). Ghiță este un cizmar și consideră meseria aceasta drept umilitoare. Prin mutarea la Moara cu noroc, acesta întrevede nu numai șansa unui câștig substanțial, ci și dobândirea respectului celorlalți.
Expozițiunea
În capitolul al II-lea al nuvelei este construită expozițiunea, fiind prezentat cadrul în care este plasată Moara cu noroc. Semnele sunt ale părăsirii. Ghiță găsește aici un cadru ostil. Moara se afla la întretăierea unor drumuri, în prăpastie, lopețile sunt rupte și acoperișul este ciuruit ca urmare a trecerii timpului. În fața morii sunt cele cinci cruci care sunt un semn rău, prevestitor. Ghiță umanizează acest loc, transormându-l dintr-unul degradat, în unul profitabil. Ignorând avertismentele bătrânei, Ghiță ia decizia, în numele familiei sale, de a se muta împreună cu aceasta în acel loc, Moara cu noroc.
Odată cu apariția clienților, începe să apară și câștigul, iar moara lui Ghiță devinde un reper pentru cei ce poposesc.
Viața familiei decurge într-un mod liniștit, familia nefiind tulburată decât de pustietatea acestor locuri. Ghiță se bucură de câștigul obținut la sfârșitul fiecărei săptămâni alături de familia sa.
Intriga
Liniștea familiei este perturbată de apariția unor porcari care beau și nu plătesc. Acesta este primul moment de umilință pe care îl trăiește Ghiță în fața familiei. Apariția lui Lică Sămădăul la han (prezentată în capitolul al III-lea), reprezintă o consolidare a întregii nuvele. Intrarea în scenă a Sămădăului este realizată de către narator cu o deosebită artă regizorală. Un element reprezentativ îl constituie portretul ce i se face lui Lică (Lică este prezentat ca un personaj romantic). Acesta se individualizează prin tonul vocii (un ton ferm), alcătuit din amenințări, prin privirea pătrunzătoare, prin gestul pătimaș de a-și roade mustața cu dinții și totodată prin vestimentație (purta cămășă albă cu bumbi, element care îl distingea de ceilalți porcari, evidențiindu-i statutul; biciul și șerparul).
Apariția lui Lică la han generează stări contradictorii celor cu care intră în contact. Ana se arată înspăimântată de bărbația înfățișării lui, iar bătrâna îl consideră un om prea cumsecade. Ghiță, pe de altă parte, se simte răcit în tot trupul. Lică vrea să-și exercite autoritatea și influența asupra lui Ghiță, cerându-i cârciumarului să devină un fel de slugă.
Ghiță percepe drept amenințătoare prezența Sămădăului și merge la Ineu. De acolo își cumpără doi câini, două pistoale și o slugă (pe Marți).
Desfășurarea acțiunii
Capitolul al V-lea
A doua apariție a lui Lică Sămădăului la Moara cu noroc, prezentată în capitolul al V-lea, reflectă ruperea echilibrului de forțe dintre Lică și Ghiță. Lică vine însoțit de oamenii săi și intră pe poarta din dos. Comentariul lui Ghiță, Ăștia nu prea îmi par oameni buni, evidențiază teama lui Ghiță de Lică.
Lică încearcă să îl supună pe Ghiță, să îl transforme într-un fel de slugă a sa, dar se lovește de opoziția cârciumarului. Lică îi cere lui Ghiță să-i spună cine trece pe la Moara cu Noroc, ce zice, ce face și nimeni în afară de el să nu știe. Acesta este momentul în care Ghiță își dovedește slăbiciunea față de Lică Sămădăul. Astfel, conflictul existent până atunci în formă latentă devine unul manifest.
Lică îmblânzește câinii. Din acest moment, Ghiță începe să-și perceapă familia ca pe o piedică în calea dorinței sale de înavuțire. La început, Lică văzând împotrivirea lui Ghiță, cere să-i fie adusă soția cârciumarului și copii acestuia. Mai apoi, după ce renunță la ideea anterioară, îi cere lui Ghiță cheile de la sertarul cu bani și îi ia o sumă însemnată din aceștia drept garanție demenței cârciumarului față de dânsul.
Din acest moment, Ghiță începe să se simtă legat de Sămădău prin banii săi. Totodată, începe să devină părtaș la nelegiuirile lui Lică. Astfel, începe să primească de la Sămădău semnele turmelor de porci. Tot ceea ce face în complicitate cu Lică Sămădăul îi ascunde soției sale.
Conflictul interior
Acest conflict cu Lică începe să se transforme tot mai puternic într-un conflict interior. Ghiță știe de tâlhărirea arendașului de către Lică și, fiind interogat la procesul de la Ineu, tăgăduiește adevărul de frica unei posibile amenințări a acestuia.
Pe drumul de întoarcere de la proces, Ghiță găsește la marginea pădurii un copil mort și pe mama acestuia, o femeie îmbrăcată în negru care fusese cu o zi înainte la han. La locul faptei este găsit biciul lui Lică și cuțitul lui Isăilă Boaru. Ghiță începe să manifeste tot mai mult o serie de remușcări din cauza faptului că s-a lăsat influențat de Lică. Conflictul interior ce se duce în sufletul său are la origine două tendințe antagonice ale personajului. Pe de o parte, dorința de înavuțire, care pornește din sentimente firești de a asigura un trai mai bun familiei sale. Pe de altă parte, dorința de a rămâne un om cinstit. Ghiță conștientizează faptul că, odată ce a intrat sub influența lui Lică Sămădăul, a început să se pervetească moral.
Această decădere a lui Ghiță este urmărită evolutiv cu unele reînvieri ale fondului de omenie.
Degradarea morală a lui Ghiță se reflectă și prin comportamentul manifestat față de Ana. Când Lică vine la han și dorește să danseze cu ea, femeia refuză iar Ghiță i împinge în brațele lui. Joacă, femeie, parcă are să-ți ia ceva din frumusețe.
În final, Ghiță începe să trăiască în sfera incomunicabilului. Chiar dacă Ana observă că el s-a schimbat, Ghiță neagă. El începe să aibă remușcări, fiind conștient de degradarea sa morală, dar este incapabil de a face vreun lucru pentru a ieși din sclavia lui Lică.
Privindu-și copiii, exclamă: Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveți cum avuseseră părinții voștri, un tată cinstit.
Punctul culminant
Măcinat de acest sentiment al vinovăției, Ghiță încearcă să-l demaște pe Lică și astfel să iasă de sub influența lui, dar astfel își sacrifică soția. Pe aceasta o lasă peste noapte cu Sămădăul la han, el încercând să-l prindă cu ajutorul lui Pintea pe Lică cu banii furați de la el asupra lui. (Ghiță se oferă să-i schimbe lui Lică o parte din bani.)
Planul lui Ghiță eșuează. Fiind întors la Moara cu noroc, Ghiță îl vede de departe pe Sămădău plecând de la han. Astfel i se năruie toate încercările de a-l demasca și, mai mult decât atât, simțându-și familia întinată, își ucide soția. Acest moment reprezintă un element component al deznodământului nuvelei, Ghiță considerând gestul său unul eliberator.
Deznodământul
Deznodământul lui Ghiță este unul tragic, acesta fiind omorât la rândul său de către Răuț.
Lică și Răuț dau foc hanului pentru a se șterge urmele, iar apoi Lică se sinucide, izbindu-se cu capul de trunchiul unui copac în goana calului pentru a nu fi prins de Pintea.
Astfel, Slavici sancționează moral toate personajele care au avut de aface cu răul. Focul care mistuie hanul are o funcție simbolică, purificând locul atâtor întâmplări rele.
Perspectiva și tehnica narativă
Nuvela este scrisă dintr-o perspectivă narativă obiectivă. Naratorul este unul omniscient, creând impresia că știe tot ce se întâmplă. Acest fapt rezultă din multitudinea detaliilor referitoare la cadrul acțiunii, la trăirile interioare ale personajelor.
Nuvela „Moara cu noroc” este o creație realistă în care naratorul a creat iluzia realității.
Această nuvelă are o alcătuire narativă destul de complicată, ce rezultă din dislocarea unor momente ale subiectului (expozițiunea).
Un alt element al artei narative îl constituie ramificarea acțiunii. Aceasta este realizată prin relatarea unor acțiuni paralele. Sunt puse în paralel episoadele sosirii femeii văduve la han și cel al participării lui Ghiță ca martor într-un proces în care este acuzat Lică.
Un alt element este încetinirea sau accelerarea ritmului narativ. Spre finalul nuvelei, ritmul narativ începe să se precipite din momentul în care Ghiță încearcă să-l demaște pe Lică.
Modalitatea de crearea a incipiturilor are, de asemenea, valoare. Aceasta este realizată printr-un dialog, printr-un rezumat, printr-un comentariu de ordin moral. prin descrieri, prin suspendarea acțiunii la sfârșitul unui capitol și reluarea ei la începutul capitolului următor.
Narațiunea este construită linear și există secvențe în care narațiunea este dramatizată prin intermediul dialogului.
Concluzie
Consider că nuvela „Moara cu noroc”este una dintre cele mai reprezentative opere literare din întreaga noastră literatură. În centrul acesteia, autorul a situat o problemă morală, și anume consecințele nefaste pe care le are setea de înavuțire asupra individului.
În primul rând, procesul degradării morale este realizat la nivelul textului prin intermediul evidențierii dramei pe care o trăiește cârciumarul Ghiță. De exemplu, acesta se pervertește moral, ca urmare a contactului pe care îl are cu Lică Sămădăul, un personaj malefic.
În al doilea rând, Slavici își dovedește arta de bun cunoscător al sufletului omenesc. Naratorul surprinde cu finețe frământările interioare ale unor personaje. Relevent este faptul că drama pe care o trăiește Ghiță este surprinsă amănunțit, prin intermediul unor procedee moderne, precum analiza psihologică sau introspecția psihologică.
În concluzie, nuvela Moara cu noroc reprezintă în literatura noastră începutul unui drum în ceea ce privește proza psihologică. Autorul evidențiază, într-o viziune moralizatoare, frământările pe care le are un suflet aparent simplu care își zdruncină moralitatea odată ce ia contact cu o forță mai puternică decât cea a lui.
