Ghiță
Moara cu noroc
De Ioan Slavici
1881 în volumul Nuvele din popor
Nuvelă realist- psihologică, aparținând perioadei Marilor Clasici
Prezentarea succintă a nuvelei în câteva rânduri de aici.
Unul dintre personajele reprezentative ale acestei nuvele este cârciumarul Ghiță. Prin intermediul său, autorul a evidențiat drama unui individ care încearcă să-și depășească statutul social, exercitându-se asupra lui tentația înavuțirii.
Ghiță este înfățișat în nuvelă ca un personaj tip (tipul arivistului) care încearcă să parvină social.
Statutul social
Din punct de vedere al statutului social, personajul este urmărit în evoluție. La începutul nuvelei, din dialogul cu bătrâna rezultă dorința de afirmare socială a personajului. Acesta consideră drept umilitoare postura de cizmar, întrevăzând în posibilitatea mutării la Moara cu noroc șansa unui câștig rapid și, totodată, oportunitatea de a fi respectat în sat.
Odată mutat la Moara cu noroc, câștigul începe să apară. În scurt timp, însă, Ghiță începe să devină conștient de faptul că ascensiunea sa socială este posibilă numai prin tovărășia cu Lică Sămădăul. Un rol important îl au și concesiile pe care trebuie să i le facă.
În paralel cu ascensiunea sa socială, este conturată decăderea sa morală.
Statutul psihologic
Din punct de vedere psihologic, personajul este surprins în mai multe etape ale existenței sale. La începutul nuvelei este o fire hotărâtă, susținând în fața bătrânei, cu fermitate, necesitatea mutării la Moara cu noroc. Pe parcursul nuvelei, odată cu intrarea în scenă a lui Lică Sămădăul, această fermitate începe să se diminueze. Ghiță își dovedește altfel slăbiciunea. De exemplu, când intră în scenă Lică Sămădăul (capitolul al III-lea). Ghiță se simte răcit în tot trupul. Prin această scenă încep să fie trăite stările definitorii în relația cu Lică și anume frica, respectiv obsesia.
Frica de Sămădău îl face să meargă la Ineu să cumpere două pistoale, doi câini și o slugă. Când Lică vine a doua oară la han, echilibrul de forțe începe să se destrame.
Slăbiciunea pe care o are față de bani îl face pe Ghiță să capituleze în fața Sămădăului (capitolul al V-lea).
Tot o expresie a slăbiciunii este și faptul că acesta își împinge soția, cu bună știință în brațele Sămădăului. (Când Lică vine într-o zi la han și dorește să danseze cu Ana, aceasta refuzând, Ghiță o îndeamnă să danseze. Acesta îi spune: Joacă, femeie, parcă are să-ți ia ceva din frumusețe.
Pe parcursul nuvelei, naratorul urmărește lupta care se dă în sufletul lui Ghiță. Odată ce cârciumarul intră în contact cu Sămădăul, conștientizează că a început să se degradeze moral.
Conștiința lui Ghiță devine câmpul de bătălie al unor tendințe antagonice. Pe de o parte, este dorința de înavuțire, iar pe de altă parte, cea de a rămâne om cinstit.
Ghiță începe la un moment dat să pună degradarea sa morală pe seama firii lui slabe. (Ei, ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu)
Statutul moral
Din punct de vedere moral, naratorul urmărește, în ceea ce-l privește pe Ghiță, parcurgerea unui proces de alteritate. Dacă la început, intenția lui de a se muta la Moara cu noroc, pentru a scăpa de sărăcie și pentru a asigura un trai mai bun familiei sale era una lăudabilă, pe parcurs, sub influența nefastă a lui Lică Sămădăul, Ghiță începe să se pervertească moral.
Odată ce acceptă semnele turmelor de porci de la Lică, ascunzând acest lucru soției sale, înstrăinarea de aceasta devine un proces iremediabil. Personajul începe să devină duplicitar, iar pentru a-l apăra pe Lică depune mărturie mincinoasă la proces.
Degradarea sa morală este și sursa degradării morale a Anei. Femeia devine o victimă a dorinței de înavuțire a lui Ghiță. Punctul maximum al degradării morale a cârciumarului este atins în momentul în care, pentru a-l demasca pe Sămădău, își folosește soția pe care o lasă cu acesta la han.
Destinul personajului este unul tragic, prin intermediul acestuia naratorul sancționând, într-o viziune moralizatoare, încălcarea moralei.
Caracterizare directă
Personajul este caracterizat din punct de vedere direct încă din primele capitole ale nuvelei. Acestuia i se conturează un sumar portret fizic, inspirând masivitate.
Este subliniată hărnicia personajului: Om harnic și sârguitor. Este evidențiată, totodată, dorința personajului de a se înavuți/îmbogăți.
Prin intermediul stilului indirect liber naratorul evidențiază modificarea comportamentului lui Ghiță. Aceasta vine în urma fascinației banului pe care o manifestă asupra sa. (Se făcuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic… nu mai zâmbea ca mai-nainte.)
Caracterizarea făcută de alte personaje este tot o caracterizare directă. Bătrâna îl privește încă de la început cu admirație, lăudând hărnicia acestuia. (E un om harnic și muncitor)
Pintea are încredere în Ghiță, văzând dorința acestuia de a se răzbuna pe Lică. Totuși, îi reproșează faptul că dă dovadă de slăbiciune.
Lică îl admiră pe cârciumar, manifestându-și dorința de a-l avea tovarăș. (Dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș râde și de dracul și de mumă-sa.)
Ana îl vede la început ca pe un soț iubitor. Pe parcurs însă, înstrăinându-se de aceasta, îl consideră o muiere îmbrăcată în haine bărbătești.
Caracterizare indirectă
Este caracterizat în mod indirect prin faptele sale (și anume că are slăbiciunea banului). Toate aceste fapte ale lui Ghiță intră în contradicție cu fondul său onest.
Ghiță este conturat în nuvelă prin intermediul unor mijloace moderne. Analiza psihologică este realizată de narator prin intermediul stilului indirect liber și, totodată, prin introspecție psihologică construită prin intermediul monologului interior.
Propria părere argumentată
