Enigma Otiliei
(1938)
De George Călinescu
Roman realist de tip balzacian, modern, obiectiv, din perioada interbelică.
Prin intermediul personajului principal și eponim al romanului Enigma Otiliei, autorul a conturat o imagine a eternului feminin. Otilia este un personaj enigmatic, având o psihologie incertă, fiind greu de înțeles de către personajele cu care intra în contact. Otilia este un simbol al feminității. Astfel, se alătură unei serii din care fac parte Adela din romanul omonim scris de Garabet Ibrăileanu, ori Maytrei din romanul lui Mircea Eliade.
Otilia este un personaj atipic în galeria eroilor călinescieni. Ea este un amestec de ingenuitate și maturitate de pragmatism și naivitate. Caracterul misterios al personajului o face greu încadrabilă într-o schemă umană cunoscută. În cadrul acestui roman, protagonista reprezintă o proiecție a idealului de feminitate al autorului. Acesta afirmă flaubertian: Otilia c’est moi!. Personajul călinescian a fost conturat de către autor, pornind de la un posibil model din realitate. Inspirația ar fi fost o fată cu același nume, din familia scriitorului, de care se spune că acesta ar fi fost îndrăgostit, dedicându-i versuri (Întreb toți filosofii, Părul Otiliei).
Statutul social
Din punct de vedere al statutului social, Otilia este prezentată încă de la început într-o ipostază. Otilia este atât fiica vitregă a lui moș Costache, cât și studentă la Conservator. Naratorul o caracterizează în mod direct prin intermediul unui portret fizic din care reiese atât frumusețea cât și gingășia (părea să aibă 11-19 ani. Fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri. Arată și mai copilăroasă între multe bucle și gulerul de dantelă). Otilia dă dovadă de o stăpânire de sine desăvârșită. În ansamblul romanului, autorul urmărește evoluția socială a personajului.
Otilia face dovadă unei complexități sufletești, surprinzându-i pe cei din jur prin comportamentul ei. De exemplu, la un moment dat pleacă la Paris cu Pascalopol, fără a spune nimănui acest lucru. De acolo, ea trimite o carte poștală, stârnind gelozia lui Felix. Psihologia complicată a Otiliei o face să se autodefinească într-un mod dificil. Atât pentru Felix cât și pentru Pascalopol, aceasta rămâne o enigmă. Niciunul nu își poate defini în mod clar sentimentele pentru Otilia. La un moment dat, Pascalopol îi mărturisește lui Felix N-am știut niciodată ce e patern și ce e viril în iubirea mea pentru domnișoara Otilia.
Otilia are trăiri și manifestări contradictorii, consecințe ale statutului social incert, vârsta sau neplăcerile cauzate de familia Tulea. Dă dovadă de siguranță de sine în relația cu Felix, aceasta fiind conștientă de perioada înfloririi din viața fiecărei femei: Cât crezi tu că mai am de trăit în înțelesul adevărat al cuvântului? Cinci, șase ani. Maturitatea de care dă dăvadă o determină ca în finalul romanului, după o discuție cu Felix pe tema împlinirii idealului de viață, să-l părăsească pe acesta, conștientă fiind de faptul că ar fi putut constitui o piedică în calea împlinirii personale a tânărului.
Statut moral
Din punct de vedere moral, Otilia este înfățișată ca o fire sensibilă, dar iubitorare de lux. Oscilează între o iubire adolescentină față de Felix și o iubire matură față de Pascalopol. Otilia punând în balanță tinerețea, avântul și ambiția lui Felix, respectiv maturitatea și rafinamentul lui Pascalopol. În ciuda acestei pendulări, ea nu lasă niciun moment impresia de frivolitate. Ea îndură cu stoinicism jignirile și ura Aglaei, dar și invidia Auricăi.
Față de Felix, Otilia manifestă o maturitate dezarmantă. Pentru Otilia, moș Costache nu reprezintă speranța însușirii unei averi. Sentimentele sale pentru el sunt sincere, iubindu-l necondiționat. În același timp, în Pascalopol vede un bărbat rafinat, capabil să-i înțeleagă capriciile. În momentul în care Aglae o izgonește din casă, Otilia își găsește forța de a-și lua existența de la capăt. Alături de Pascalopol, Otilia reușește să le impună respect. În momentul în care Pascalopol se întâlnește cu Felix în finalul romanului, îi mărturisește tânărului că Otilia l-a iubit pe acesta. El spune că nu s-ar fi dat înlături de la a-l înșela pe Pascalopol cu Felix, moșierul fiind convins că Otilia a spus acest lucru, seriozitatea ei împiedicând-o să facă acest lucru.
Caracterizare directă
Otilia este caracterizată direct de către narator, acesta evidențiind frumusețea personajului și delicatețea sa. Totodată, Otilia este caracterizată și prin tehnica oglinzilor paralele. De exemplu, Felix o privește cu o iubire puternică. Pascalopol deține un amestec de iubire paternă și iubire virilă. Aglae o privește cu ură, considerând-o dezmățată, iar Aurica cu invidie.
Otilia se autocaracterizează spunând: eu am un temperament nefericit; mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată.
Caracterizare indirectă
Otilia este caracterizată și printr-o serie de mijloace indirecte. De exemplu, relația cu mediul în care trăiește, dezordinea evidențiind caracterul exuberant al Otiliei. Obiecte precum cărțile, jurnalele la modă, pălăriile, panglicile, reliefează amestecul de rafinament intelectual și exuberanță.
Totodată, ea este caracterizată în mod indirect și prin intermediul faptelor, al gesturilor și al limbajului său. Acestea scot la iveală firea capricioasă a personajului, pe de o parte, iar pe de altă parte, limbaju, scoate la iveală intelectul său, firea inteligentă a ei.
