Ion
de Liviu Rebreanu
1920
Roman realist, obiectiv, tradițional, din perioada interbelică
Din punct de vedere social:
Ion este înfățișat în evoluție. La început acesta este văzut ca fiind un flăcău sărac, iar această sărăcie generează un sentiment de umilință. Sărăcia lui Ion are o serie de rădăcini în istoria familiei, tatăl risipind pământurile cuvenite lui Ion. Motivația reîntregirii pământurilor îl determină pe tânăr să facă o serie de sacrificii.
Naratorul urmărește dorința de afirmare socială a eroului, care încearcă să evolueze pe scara socială dintr-un sentiment al demnității sale. În prima scenă colectivă din roman, cea a horei, Ion este înfățișat într-o confruntare aproape epopeică cu Vasile Baciu. Ion este umilit în fața întregului sat de către Vasile Baciu, a cărui vorbă aruncată cu dispreț e un fel de provocare la duel, o umilință care în timp cere un răspuns. Ascensiunea socială este urmărită în mod evolutiv. În scena horei, apelativele lui Vasile Baciu sărăntocule, calic țanțoș, tâlhar contribuie la trăirea unei stări de umilință de către erou.
Pentru Ion se creează în roman o motivație realistă a gestului de seducere a fetei lui Vasile Baciu. Acesta percepe faptul că în comunitate omul este respectat datorită pământului pe care îl deține. Din acest motiv, el manifestă dorința de a avea cât mai mult pământ chiar dacă aceasta presupune sacrificiu în plan erotic. Odată ce în minte îi încolțește gândul că poate să o seducă pe Ana, își canalizează toată energia în vederea îndeplinirii acestui scop. Pentru realizarea acestuia, este nevoit să treacă peste o serie de bariere sociale. Trăirile sale sociale și individuale i le mărturisește lui Titu Hendelea. Astfel, Ion caută o confirmare a gestului pe care vrea sa îl facă.
Scene cu valoare reprezentativă
Întregul drum al evoluției sociale a personajului poate fi înscris în limitele a două scene cu valoare reprezentativă. În capitolul doi Zvârcolirea, Ion se oprește în fața delniței de pământ care aparținuse cândva Glanetașului, exclamând: cât pământ Doamne!. În aceasta scenă este înfățișat ca un vierme în raport cu imensitatea pământului, un vierme care ar putea oricând să fie strivit în picioare. Faptul că pământul a aparținut Glanetașului sugerează dorința lui Ion de a da parcă timpul înapoi, de a scăpa din strâmtoarea legăturilor economice și sociale. Comparația lui Ion cu un vierme evidențiază condiția socială umilă a eroului. Se reflectă ideea că raporturile între Ion și pământ se inversează.
În capitolul Sărutarea, atitudinea lui Ion în fața pământului este modificată. Nu mai este un vierme, ci un uriaș capabil să strângă în brațe tot pământul și să îl stăpâneasă. Senzația devine de atotputernicie, senzație pe care i-o conferă sentimentul posesiei: Acum pământul era al lui, numai al lui. Între Ion și pământ există o relație organică, scena sărutării pământului sugerând legătura indestructibilă dintre aceștia. Acest gest este un act de mulțumire, de închinare în fața lutului negru. Există o vrajă obsesivă pe care pământul o exercită asupra glanetașului. Pământul îl cheamă la el pe Ion cu ispita unei ibuvnice (amante).
De altfel, gesturile acestuia sunt ritualice, sublimate într-un anumit erotism, unul maladiv. Felul în care Ion se apleacă și sărută pământul poate fi asemănat cu modul în care se raporta la o ființă iubită.
Ascensiunea socială și iubirea
Între aceste două momente se înscrie întreaga evoluție socială a lui Ion, personaj care își sacrifică iubirea față de Florica pentru a o seduce pe Ana fata lui Vasile Baciu, o tânără urâtă, dar bogată. El are de luptat cu o serie de inerții. Astfel, acesta reușește să îndepărteze o serie de bariere sociale pentru a ajunge la pământul mult dorit.
Confruntarea cu Vasile Baciu este realistă în orizontul chemării pământului. Înfruntare dintre ei este epopeică, cei doi asemănându-se. Ion este astfel un Vasile Baciu în devenire, iar în mod paradoxal dușmănia îi apropie. Vasile Baciu fusese sărac, îmbogățindu-se prin căsătoria cu o fată bogată. În schimb, spre deosebire de Ion, care după ce obține pământul o bate pe Ana, Vasile Baciu și-a respectat soția.
Ion nu se simte împlinit atât timp cât ascensiunea lui socială, intrarea în rândul bogătașilor satului nu este dublată de iubire. Pentru Ion, iubirea și pământul sunt două părți indestructibile a unui tot.
Din punct de vedere psihologic:
Personajul este caracterizat printr-o aparență simplistă, nota esențială a caracterului său fiind instinctualitatea. Ion manifestă, pe de-o parte, instinctul posesiunii pământului, iar pe de altă parte, pe cel al posesiunii erotice.
Deși pământul nu mai aparținea familiei sale, Ion are percepția legăturilor ancestrale cu aceste pământuri. Astfel, el este motivat de a intra câteva brazde în aceste pământuri ale lui Simion Lungu, ceea ce generează un conflict cu acesta și inițierea unui proces.
Deși i-o smulge pe Ana lui George pentru a-și împlini dorința de a avea pământ, după ce Floricica se căsătorește cu George o privește tot ca pe o proprietate a lui, încercând să revină la ea.
Ion își dovedește firea aprigă, instinctuală, intrând într-o serie de conflicte atât cu Vasile Baciu, cât și cu Simion Lungu si Geroge. Comportamentul său este unul rudimentar, eroul părând a fi lipsit de sentimente atât timp cât urmărește să își atingă scopurile.
