Povestea lui Harap-Alb

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

1877

Basmul cult, publicat în revista Convorbiri literare

Personalitatea literaturii Ion Creangă

• aparține perioadei literare Marilor Clasici
• este un scriitor care se diferențiază prin originalitate, abordedază un stil inconfundabil, în care umorul este nota dominantă
• se disting două universuri relativ distincte în creația sa. Pe de o parte, este cel al prozei cu tentă autobiografică Amintiri din copilărie, iar pe de altă parte, cel al basmelor. Între aceste două universuri există totuși o legătură. În acest sens, personajele din basme pot fi considerate proiecții în fabulos ale celor din Amintiri din copilărie.

Una dintre creațiile emblematice ale lui Ion Creangă este basmul cult Povestea lui Harap-Alb. Textul a fost publicat în anul 1877 în revista Convorbiri literare.

Basmul cult

Basmul cult este specia literară aparținând genului epic în proză, cu o acțiune schematică (de tip șablon). În cadrul său participă atât personaje din sfera reală cât și din sfera supranaturală. Conflictul are la bază surprinderea luptei dintre bine și rău, binele ieșind întotdeauna învingător.

Tema basmului: lupta binelui împotriva răului

Acțiunea basmului: acțiunea este construită pe baza unui tipar narativ – viziunea lui Vladimir Popp. Acesta considera că basmul era o creație construită pe baza unui șablon:

• starea inițială de echilibru
• apariția unui element perturbator care produce un dezechilibru
• încercarea de recuperare a echilibrului inițial
• pedepsirea răului
• recompensarea eroului

Acțiunea basmului este conturată într-un mod linear. Are la origine înfățișarea conflictului dintre bine și rău, derulat pe două coordonate: universul real și cel fabulos.

În lupta dintre bine și rău (încercări, ajutorul celor cinci năzdrăvani – ființe fabuloase), răul este înlăturat și pedepsit. Deznodământul îl constituie nunta prințului cu fata împăratului Roș și dobândirea împărăției.

Elemente de originalitate

Dincolo de această schemă folclorică pe care este construit basmul lui Creangă, autorul prezintă la nivelul textului propria viziune despre lume, într-o manieră originală.

Elemente ale specificului narativ

1. Ritmul rapid al narațiunii (eliminarea explicațiilor cu caracter general)
2. Individualizarea acțiunilor și a personajelor prin elemente care particularizează (descrierile celor cinci năzdrăvani).
3. Dramatizarea acțiunii prin elemente de dialog (acțiunea poate fi reprezentată ca pe o scenă de teatru)

• Umanizarea fabulosului
• Unele personaje, deși aparțin sferei supranaturale, sunt înzestrate cu trăsături umane: gesturi, psihologie, limbaj, comportament, atitudini, mentalitate.

• Erudiția paremiologică (paremiile=proverbele)
• Presărarea textului cu proverbe și zicători.

• Umorul
• Tehnica așteptării frustrate: Să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri;
• Ironia: Doar unu-i Împăratul Roș vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nemaipomenită și milostivirea lui cea mai neauzită;
• Poredele și apelativele caricaturale: țapul roș, buzilă, mangosiți, farfansiți;
• Zeflemeaua: tare-mi ești drag! Te-aș vârî în sân dar nu încapi de urechi;
• Diminutivele cu valoare augmentativă: buzișoare, mâncărică, băuturică;
• Citate cu expresii și vorbe de duh: Dă-i cu cinstea să piară rușinea!;
• Portretele pitorești ale celor cinci năzdrăvani. Pentru conturarea lor se înclină ironia și grotescul.

Un element care particularizează opera lui Creangă este oralitatea stilului (impresia de spontaneitate pe care o lasă un text scris. Un text scris lasă impresia că este redactat într-o așa manieră încât pare rostit.)

Mijloace de realizare a oralității stilului

• Prezența interjecțiilor;
• Substantivele și pronumele în V;
• Verbele la imperativ;
• Regionalismele;
• Cuvintele populare;
• Expresii/locuțiuni;

Expozițiunea

Textul se deschide cu o formulă specifică unui basm (Amu, cică era odată). Prin intermediul acesteia suntem plasați în illo tempore (timp nedeterminat) – acțiunea este general valabilă.

Expozițiunea este comprimată în intrigă.

Intriga

Intriga o constituie primirea unei scrisori de către crai, de la fratele său, Împăratul Verde. Aceste îi cere să i-l trimită pe unul dintre fii pentru a-i succeda la împărăție. Craiul îi supune pe fii unei probe a curajului. El le iese în cale la un pod, îmbrăcat în piele de urs. Prima dată este testat fiul cel mai mare. Fiii  mai mari eșuează în încercarea lor de a ajunge la Verde Împărat.

Tatăl își dojenește fiii din cauza lipsei lor de curaj. Fiul mai mic se retrage în grădină și începe să se lamenteze. Acestuia îi apare în cale o bătrână (Sfânta Duminică) sub înfățișarea unei cerșetoare. Acesta o miluiește, iar ea îi prezice că va ajunge împărat. În schimbul miluirii îi dă o serie de sfaturi: să ceară de la tatăl său calul, armele și hainele de când era mire.

Tatăl îl supune și pe acesta unei probe a curajului, de asemenea ieșindu-i în cale la un pod. Fiul îl înfruntă. Tatăl își dezvăluie identitatea și îi dă fiului binecuvântarea de a pleca la drum. Totodată îi dă sfatul de a se feri de omul roș și de omul spân.

Desfășurarea acțiunii

Călătoria eroului începe printr-o pădure în care acesta se rătăcește și, într-un final, fiind singur, acceptă tovărășia Spânului.

Spânul îl supune prin vicleșug, ademenindu-l să intre într-o fântână. Coborârea în fântână simbolizează coborârea pe scara ierarhiei sociale: din fiu de crai devine sluga Spânului. Coborârea în fântână echivalează cu un nou botez, pentru că Spânul îi schimbă numele. Din momentul acesta el se numește Harap-Alb. Numele înseamnă „sclav alb”.

În această secvență el este înfățișat ca un neofit (călugă → neinițiat: boboc în felul său la trebi de aieste)

Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul dorește să-l piardă pe erou și îl supune unor probe. Prima este să aducă sălățile din grădina Ursului. Această probă o trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care prepară ursului o somnoroasă. Următoarea este să aducă pietrele nestemate ale cerbului, probă pe care o trece tot cu ajutorul Sfintei Duminici. Urmează să aducă fata Împăratului Roș, probă care se diversifică. Pe drumul către curtea Împăratului Roș întâlnește o nuntă a furnicilor. Eroul își pune viața în pericol, ocolindu-le și mergând cu calul prin apă. De asemenea, el le improvizează un stup albinelor.

În drumul său îi întâlnește pe cei cinci năzdrăvani: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.

Probele

Ajuns la curtea Împăratului Roș împreună cu cei cinci prieteni ai săi, Harap-Alb este supus unor probe:

1. Să doarmă în casa de aramă a Împăratului Roș, probă pe care o trece cu ajutorul lui Gerilă;
2. Ospățul pantagruelic → probă pe care o trece cu ajutorul lui Flămânzilă și lui Setilă;
3. Să separe macul de nisip, această probă o trece cu ajutorul reginei furnicilor;
4. Să o păzească pe fata Împăratului Roș. Aceasta se preface în pasăre, zboară peste străji și se ascunde după lună.  Este zărită de către Ochilă și adusă pe pământ de către Păsări-Lăți-Lungilă;
5. Să o recunoască pe adevărata fată a Împăratului Roș. Proba o trece cu ajutorul reginei albinelor, care se așează pe fața fetei Împăratului, iar aceasta se ferește cu năframa.

La rândul ei, fata îl supune pe erou unei probe. Îi cere să aducă apă vie, apă moartă și smicele de măr de unde se bat munții în capete.

La această probă se întrec calul eroului și turturica fetei de împărat. Într-un final, calul aduce aceste elemente magice, iar fata de împărat îl urmează pe Harap-Alb către curtea Împăratului-Verde.

Punctul culminant

Pe drum cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt. La curtea Împăratului Verde fata de împărat îl demască pe Spân (acest moment reprezintă punctul culminant al acțiunii). Spânul îi taie capul lui Harap-Alb. Calul răzbună moartea stăpânului său înșfăcându-l cu dinții de cap pe Spân, zburând cu acesta în înaltul cerului de unde îl lasă să se prăpădească până ajunge pe pământ. Fata îl reînvie pe Harap-Alb cu ajutorul elementelor magice.

Deznodământul

Deznodământul îl constituie momentul în care eroul moștenește împărăția unchiului său. Se căsătorește cu fata Împăratului Roș, iar basmul se încheie cu o secvență umoristică. Această secvență are valențe autoironice, prin care se realizează părăsirea cadrului fabulos și intrarea în sfera realității crude în care autorul este silit să trăiască. Se autocaracterizează ca fiind un păcat de povestariu fără bani în buzunariu. Se reliefează totodată și realitatea socială a epocii, creându-se o distincție între lumea ideală, reflectată în cadrul basmului și lumea reală. Iară pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.

Concluzie

Consider că Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă, este una dintre cele mai izbutite creații ale autorului. Este un text în care, într-o viziune umoristică, autorul a evidențiat eterna temă a luptei binelui împotriva răului.

În primul rând, tema basmului Povestea lui Harap-Alb, lupta binelui împotriva răului, este foarte bine. pusă în evidență prin intermediul conflictului central al acestui text, cel dintre Harap-Alb și Spân. De exemplu, Harap-Alb întrunește o serie de caracteristici prin intermediul cărora sunt puse în evidență o serie de valori etern umane. Astfel, caracterul său milostiv demonstrat prin atitudinea pe care o are față de Sfânta Duminică, dar și de bunătatea manifestată față de furnici și albine sunt caracteristici care îl vor ajuta să ajungă la bun sfârșit.

În al doilea rând, basmul este o creație care are și valențe didactice. Relevant este faptul că reușita eroului, care slujește prin bine tot ceea ce face, în detrimentul răului, poate fi sintetizat sub forma unei morale exprimate într-o zicală „binele cu bine se răsplătește”.

Tehnica narativă

• Basmul este scris dintr-o perspectivă narativă obiectivă;
• Narațiunea este construită într-un mod liniar, urmărindu-se la nivelul textului etapele formării și a metamorfozării spirituale a eroului;
• Episoadele narative sunt înlănțuite pe baza respectării principiului cauzalității;
• Se realizează o gradație a suspansului;
• Acțiunea este dramatizată prin intermediul dialogului (acțiune reprezentată scenic)

În concluzie, Povestea lui Harap-Alb este o creație în care autorul a valorificat într-o manieră originală bazată pe umanizarea fabulosului, umor, individualizarea personajelor și savoarea stilului o temă universal valabilă. Basmul lui Creangă nu este o simplă creație axată pe distincția dintre real și fabulos. El a creat o operă în care autorul îmbracă realitatea în hainele fabulosului.