Junimea și Titu Maiorescu
Text suport : În contra direcției de azi în cultura română
1868
Mișcarea culturistă junimistă s-a cristalizat prin efortul pe care l-au depus o serie de tineri întorși de la studii în străinătate, în anul 1863 la Iași. Printre aceștia se numără Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu. După etapa pașoptistă, revista Dacia literară și gruparea de scriitori din jurul ei și-au propus construirea unei identități culturale și istorice într-o explozie creativă fără precedent.
Mișcarea junimistă a propus o nouă paradigmă culturală, supunând literatura și critica vremii unui examen lucid și pertinent. Junimiștii sunt adepții principiului estetic. Deși junimiștii aveau tendința de a glumi spunând că originea mișcărilor se pierde în noaptea timpurilor, această mișcare are un istoric. Întemeindu-se în 1863, are ca deviză informația entre qui veut, reste qui peut. La junimea s-a creat un puternic climat al valorii. Societatea se dezvoltă în virtutea unor obiective precum desfășurarea unor activități cultural-științifice sub forma unor prelecțiuni populare. Acestea se realizau prin întâlniri săptămânale de cenaclu, prin editarea unor reviste și ziare, înființarea de tipografii și promovarea unei literaturi de calitate.
Etape
În evoluția acestei mișcări se disting mai multe etape:
I – 1863 – 1874
- cea mai importantă etapă, care are un caracter polemic față de celelalte grupări din epocă. Se derulează pe 3 domenii: lingvistic, cultural și literar;
- mișcarea junimistă își crează un organ de presă, în 1867, când apare revista Convorbiri literare. În paginile acesteia sunt publicate creațiile unor autori valoroși, mai ales ale celor 4 mari clasici (Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici);
II – 1874 – 1885
- are desfășurare dublă, atât la Iași cât și la București. Are în centru consolidarea unei direcții noi, caracterizată prin diminuarea criticismului și apariția operelor de maturitate ale celor 4 mari clasici;
II – 1885
- când activitatea de cenaclu se diminuează, revista capătă un caracter preponderent universitar, fără a cunoaște însă valoarea primilor ani.
Unele dintre studiile reprezentative ale lui Titu Maiorescu din domeniul literaturii este În contra direcției de astăzi în cultura română. Publicat în 1868, este un studiu în care autorul realizează o critică a formelor fără font. Maiorescu ia ca pretext modul în care două gazete alea vremii aplică normele ortografiei și de exprimare. Criticul sesizează fenomenul formelor fără font, pe care îl consideră îngrijorător.
Forme fără font
Autorul consideră că revistele Transilvania și Familia, importante în epocă, nu înțeleg importanta problemă de cultivare a limbii. Ipoteza de la care pornește Titu este: vițiul radical în toată direcția de astăzi a culturii noastre, este neadevărul, acest viciu fiind asociat ideii de falsitate și lipsă de originalitate, reprezentând un pericol în construirea unei culturi. Demonstrația propriu-zisă a ideii este contruită pe baza unei critici pe care Titu o formulează la adresa intelectualității. Aceasta, începând cu 1820, nu a făcut decât să imite occidentul, din dorința de a depăși barbaria orientală. Această dorință provenea dintr-un fel de orgoliu al intelectualilor români de a arăta că suntem egali popoarelor străine. Argumentul forte ar fi fost descendența latină.
În ciuda întoarcerii culturii noastre dinspre occident spre orient sub influența idealurilor revoluției franceze, Maiorescu subliniază faptul că toate instituțiile create sunt lipsite de fundament și neadaptate specificului culturii române. Criticul exemplifică aceste forme fără font prin instituții precum tipografiile, presa, teatrul, școlile, Conservatorul, Academia. Soluțiile pe care Maiorescu le propune pentru stoparea fenomenului forme fără font, sunt.: descurajarea mediocrităților și amânarea creării altor forme pe lângă cele deja existente. În viziunea criticului, această indulgență a dus la încurajarea blândă a mediocrității. De asemenea, a reprezentat în cultura noastră un factor de regres cultural.
Concluzia acesui studiu este că e mai bine să nu se creeze deloc cultură, decât să se creeze una falsă. Tinerii intelectuali ar trebui să ignore aceste forme fără font.
Concluzie
Consider că, în literatura noastră Titu Maiorescu a avut un rol important prin încurajarea spiritului critic. Acesta a marcat un fenomen de continuitate în raport cu principiile formulate de M. Kogălniceanu în Dacia literară.
În primul rând, abordarea teoriei formelor fără font a constituit în epocă un element de noutate. Totodată, a contribuit la reglarea valorică a culturii noastre. De exemplu, critica formelor reprezintă în viziunea lui Titu un element constructiv. Dovada este că era o premisă a dezvoltării unei culturi originale, adaptate specificului național.
În al doilea rând, ideile teoretice maioresciene s-au concretizat și în impunerea unei literaturi naționale adaptate specificului național. Relevant este faptul că Maiorescu a promovat în paginile revistei Convorbiri literare operele celor 4 mari clasici. Acestea sunt creații perfect adaptate specificului nostru, inspirate din relațiile autohtone.
În concluzie, prin studiul În contra direcției de azi în cultura română, Titu Maiorescu subliniază nevoia organizării culturii române. Se afirmă că dezvoltarea acesteia nu poate fi făcută în contextul unei culturi false.
