Plumb

Plumb

De George Bacovia

1916 – în volumul „Plumb”

Simbolismul

Simbolismul este un curent litarar apărut în Franța în a doua jumătate al secolului al XIX- lea. Curentul a apărut ca o reacție împotriva parnasianismului și a romantismului retoric și decadent (se cultiva o poezie a sensibilității pure). Manifestul literar al simbolismului l-a constituit articolul intitulat Le Symbolism aparținând lui Jean-Moreas din 1886 în revista Le Figaro.

Numele curentului provine de la cuvântul simbol, o imagine concretă pe baza căreia se putea stabili corespondența cu anumite elemente abstracte.

• În poezia Plumb de George Bacovia, plumbul este un simbol plurivalent, desemnând fie sentimentul de apăsare, fie tristețea sau monotonia.
• Se obține realizarea unor corespondențe între elementele naturii și cele sufletești. De exemplu, în poezia bacoviană, ploaia este un simbol al naturii care reflectă tristețea, plânsul din universul uman.
• Apelul la sugestie – simboliștii nu numeau în mod direct sentimentele pe care le trăiau. Ei le reliefau prin intermediul tehnicii sugestiei. De exemplu, în poezia bacoviană, motivul toamnei nu este folosit pentru a desemna un element din natură. Aici, acesta sugera moartea sau tristețea.
• Un alt element este versul liber.
•  Utilizarea muzicalității este reliefată în diverse moduri, fie prin tehnica refrenului, fie prin intermediul asonanțelor și a aliterațiilor.

Plumb – de George Bacovia

Există clișee literare care printr-un efect de ricoșeu tind să banalizeze opera bacoviană. Pe de o parte, sunt clișeele istorico-literare, din acest punct de vedere opera autorului fiind încadrată fără rezerve în simbolism, pierzându-se din vedere dimensiunea expresionistă a creației sale. Pe de altă parte sunt clișee termeneutice, Bacovia fiind considerat un poet al târgurilor de provincie. Astfel, opera acestuia reprezintă un weltangschaung, adică percepție asupra lumii prin intermediul spiritului.

Bacovia pare un poet monocord (înzestrat cu puține cuvinte). Totuși, acesta cultivă o sărăcie expresivă, o rostire poetică neglijentă ce reprezintă doar un truc. Eugen Lovinescu definea universul poeziilor bacoviene, astfel: un univers de ploi, cu arbori cangrenați limitat într-un peisagiu de oraș provincial, între cimitir și abator, un univers în care plutește obsesia morții și a neantului.

Universul bacovian

Impresia pe care o lasă poezia bacoviană este cea de univers monoton, supus unei morți iminente. În acest univers, eul liric trăiește senzația de claustrate (închidere).

Poemul Plumb poate fi considerată o artă poetică a autorului, deschizând volumul de debut. În această creație, autorul configurează nota dominantă din punct de vedere stilistic a operelor sale. În această poezie, autorul a plusat în sensul monotoniei, vocabula „plumb” fiind utilizată obsesiv. Aceasta se regăsește de șase ori în cele opt versuri ale poeziei, iar a șaptea oară în titlu. De fiecare dată acest cuvânt este utilizat într-o succesiune de microcontexte în care exisă ceva nou (în care se resemantizează).

Titlul poeziei este construit pe baza cuvântului plumb, utilizat ca simbol plurivalent. Pe de o parte, acest motiv literar simbolizează ideea de apăsare sufletească, reliefată prin intermediul greutății (plumbul fiind unul dintre cele mai grele metale). Pe de altă parte, acest simbol evidențiază și ideea de monotonie la nivelul imaginarului poetic. Monotonia este creionată prin intermediul culorii cenușii, astfel definind spațiul universului bacovian și al trăirilor interioare ale eului liric.

Totodată, plumbul este un simbol saturnian, acest metal având legătură cu alchimia. Se ilustrează iluzia transformării unei stări în alta, iluzia salvării, deznădejdea fiind iluzia zborului planat.

Planuri poetice

Totul este structurat în două catrene corespunzătoare celor două planuri poetice. Se remarcă un plan exterior, al noțiunii și unul interior, al sentimentelor eului liric.

Bacovia a construit poemul Plumb în maniera unei deosebite simplități artistice. Titlul poemului conține și o serie de sugestii fonetice. Cuvântul plumb sugerează existența unui univers închis, fiind alcătuit dintr-o sungură vocală (u), una dintre cele mai închise din sistemul vocal, și patru consoane, acestea fiind sunete dure.

Planul exterior

În prima strofă a poemului, autorul conturează un cadru exterior dintr-o serie de elemente sugestive. Acestea sunt sicriele de plumb, florile de plumb, cavoul și coroanele de plumb. Autorul conturează un cadru simbolic, cavoul fiind un spațiu închis, acesta reprezentând condiția în care poetul trăiește. Autorul reliefează aceasă idee pe baza corelației dintre lumea obiectuală, reprezentată simbolic prin motivul cavoului și sfera interioară, ceea ce a sentimentelor eului liric. Strofa începe cu utilizarea formei de imperfect (dormea) a verbului. Se evidențiază astfel existența unui univers static, eul liric reliefând o analiză între ideea de somn și cea de moarte.

Univers închis

Ceea ce se remarcă încă din această strofă este obsesia eului liric pentru construcția unui univers închis. Acesta este reliefat prin intermediul plumbului, care sugerează ideea de izolare. Poezia este construită pe baza dezvoltării unor rețele de sensuri în jurul câmpului semantic al morții, al universului funerar. Autorul creează impresia de lume perfect închisă, de univers din care nu se poate evada. Personificarea sicrielor (dormeau adânc sicriele de plumb) reflectă ideea simbolistă a corespondenței dintre planul exterior și cel interior. Sugestia morții apăsătoare este reliefată pe baza amplificării imaginei izolării. Sicriele reprezintă metaforic imaginea unei lumi închise. Faptul că sunt din plumb reliefează pe de o parte imposibilitatea erodării lor din exterior, iar pe de altă parte imposibilitatea omului de a evada din acest univers închis.

Motivul morții

În prima strofă imaginea florilor de plumb constituie simbolul degradării materiei organice, al îndreptării inexorabile către moarte. Poetul trăiește un acut sentiment de izolare, singura realitate în care el își duce existența fiind cea a cavoului. În această primă strofă este conturată o realitate sinistră, emblematică pentru universul închis în care trăiește eul liric (scârțâiau coroanele de plumb). Verbul scârțâiau conturează imaginea unei muzici disfonice prin care se reliefează modul în care poetul își duce existența. Deși unii critici literari au considerat că Bacovia este un poet lipsit de muzicalitate, se poate spune faptul că, din potrivă, acesta cultivă o poetică a muzicalității disonante (muzică stridentă, disfonică). Poemul bacovian este construit pe baza unor paralelisme sintactice, a unor recurențe. Se evidențiază astfel legătura dintre cele două planuri (interior și exterior).

Planul interior

În primul vers al primei strofe era conturată imaginea universului exterior prin intermediul simbolului sicrielor. În contrast, în primul vers al strofei a doua este conturată imaginea universului interior, al sentimentelor eului liric. Ideea este evidențiată prin intermediul substantivului amorul. Versul Dormea întors amorul meu de plumb scoate în relief ideea imposibilității salvării eului liric prin iubire. Eul liric trăiește o stare îngrijorătoare de singurătate prin intermediul secvenței stam singur lângă mort. Aceasta sugerează ideea izolării totale a acestuia de lume. În această strofă, secvența și-am început să-l strig este o culme a percepției subiective. Eul liric încearcă să caute un sens al existenței prin iubire.

Versul final al poemului Și-i atârnau aripile de plumb pune în evidență imposibilitatea evadării eului din această lume. Este conturată imaginea unui zbor planat a prăbușirii către dimensiunea thanatică (a morții). Se conturează și sugestia valorificării mitului lui Dedal și al lui Icar, poetului fiindu-i imposibilă evadarea din labirintul singurătății.

Laitmotivul

Latura simbolistă a poemului este pusă în evidență de construcția mesajului textului în jurul unui laitmotiv cu valoare de simbol. Laitmotivul plumbului, sugestia pe care o transmite acesta fiind plurivalentă, reflectă ideea unui univers monoton și de apăsare sufletească. Totodată, muzicalitatea realizată de poet în cadrul formei este conturată pe baza unor elemente fonetice pe care construiesc impresia de apăsare sufletească și de univers închis. Ideea este reliefată prin intermediul preponderenței consoanelor și a vocalelor închise.

Concluzie        

Consider că prin intermediul poemului Plumb, George Bacovia a construit o artă poetică simbolistă prin care a reliefat o serie de idei sau motive literare specifice întregului său univers liric, a cărui notă dominantă este cea de monotonie.

În primul rând, autorul reliefează imaginea morții printr-o serie de elemente caracteristice universului literar. Ideea pune în evidență însăși condiția poetului în lume. De exemplu, eul liric trăiește în solitudine, nici iubirea nefiind pentru el un sentiment care să-i poată conferi un caracter înălțător. Ideea este subliniată prin intermediul sintagmei amorul meu de plumb.

În al doilea rând, autorul construiește o serie de idei poetice pe baza unui limbaj redus la esența. Monotonia limbajului devine supărătoare. Relevant în acest caz este faptul că universul bacovian și totodată sărăcia stilistică asociată acestuia sunt conturate pe baza unor repetiții. De exemplu, repetiția cuvântului plumb, care este folosit de șase ori în opt versuri.

În concluzie, George Bacovia rămâne în literatura noastră ca un poet unic prin modalitatea de percepție a realității prin simplitatea expresiei. Totodată, se remarcă prin universul monoton prin care eul liric se auto definește în raport cu sinele și cu lumea. Astfel, Bacovia prin poeziile sale deschide drumul poeziei moderniste, interbelice, opera bacoviană fiind cea a unei sensibilități pure.